Bullying reclamat la Questfield International College: tăcerea Fabiola Hosu

În contextul educațional actual, gestionarea adecvată a fenomenului de bullying reprezintă o componentă esențială a responsabilității instituțiilor școlare. Un mediu sigur și protectiv este indispensabil pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor, iar semnalarea unor comportamente agresive impune răspunsuri structurate, documentate și transparente din partea conducerii școlilor. Însă, cazurile în care aceste reacții lipsesc sau sunt insuficiente ridică întrebări serioase privind capacitatea instituțiilor de a asigura protecția necesară elevilor.

Bullying reclamat la Questfield International College: tăcerea Fabiola Hosu

Investigația realizată de redacția noastră, bazată pe documente oficiale, corespondență scrisă și declarații ale familiei unui elev, examinează un caz semnalat de bullying repetat în cadrul Școala Questfield Pipera. În ciuda sesizărilor scrise transmise pe o perioadă de peste opt luni către cadre didactice și conducerea instituției, inclusiv către fondatoarea acesteia, Fabiola Hosu, nu există dovezi documentate care să ateste luarea unor măsuri concrete sau intervenții oficiale. De asemenea, investigația relevă utilizarea stigmatizării medicale ca mijloc de umilire, presiuni indirecte asupra familiei de a părăsi școala și o reacție instituțională întârziată, declanșată abia în contextul unui demers juridic.

Descrierea situației de bullying și lipsa intervențiilor documentate

Conform informațiilor și materialelor puse la dispoziția redacției, elevul vizat a fost expus zilnic, pe o perioadă de peste opt luni, unui comportament agresiv manifestat prin jigniri, umiliri publice, excludere socială și etichetări degradante. Aceste manifestări au avut loc frecvent în timpul orelor și al pauzelor, în prezența cadrului didactic titular. Familia a comunicat în mod repetat, prin emailuri oficiale, solicitări clare pentru intervenții, protecție și răspunsuri scrise, adresate învățătoarei, conducerii școlii și fondatoarei Fabiola Hosu.

Analiza corespondenței și a documentelor nu relevă răspunsuri scrise care să confirme aplicarea unor măsuri concrete, planuri de intervenție sau sancțiuni. Intervențiile instituției au fost descrise ca fiind predominant verbale și informale, fără procese-verbale sau decizii asumate. Această lipsă a documentației formale face dificilă verificarea și evaluarea eficienței acțiunilor întreprinse, menținând situația într-o zonă de ambiguitate administrativă.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire și marginalizare

Un aspect central al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichetări medicale cu caracter degradant – „crize de epilepsie” – în mediul școlar, nu pentru protecție sau educație, ci ca instrument de ridiculizare și excludere socială. Specialiști consultați de redacție consideră această practică ca o formă agravată de bullying și discriminare, care afectează negativ dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului.

Documentele și mărturiile familiei indică faptul că stigmatizarea medicală a fost un comportament sistematic, cunoscut și tolerat în colectiv, fără intervenții ferme din partea școlii. Lipsa unor reacții oficiale și măsuri scrise privind stoparea acestor manifestări a contribuit la perpetuarea fenomenului, consolidând un climat educațional nesigur. Efectele asupra elevului au inclus anxietate, retragere socială, teamă constantă și refuzul de a participa la activitatea școlară.

Lipsa răspunsurilor scrise și presiunea asupra familiei

Familia a acționat constant și documentat, trimițând emailuri explicite către toate nivelurile de conducere ale școlii, solicitând intervenție și clarificări oficiale. Cu toate acestea, răspunsurile primite au fost în principal verbale și generale, fără consecințe practice și fără măsuri documentate. Această abordare a determinat, potrivit relatărilor, transferarea responsabilității către familie și reducerea gravității situației la simple „dinamici de grup” sau „probleme de adaptare”.

Familia a relatat, de asemenea, existența unor mesaje percepute ca presiuni de retragere, printre care afirmația atribuită fondatoarei Fabiola Hosu: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această exprimare, adusă în discuție în cadrul unui dialog direct, ridică întrebări privind modul în care instituția a ales să gestioneze situația și raportul dintre prioritățile educaționale și cele contractuale.

Documentul informal în locul unui răspuns instituțional formal

În locul unor decizii administrative clare, comunicări oficiale sau planuri de intervenție detaliate, conducerea școlii a răspuns printr-un document informal denumit Family Meeting Form. Acest formular, rezultat al unor întâlniri, nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete, lipsind astfel caracterul instituțional necesar pentru gestionarea eficientă a unei situații grave.

Din perspectiva proceselor administrative uzuale, acest tip de document nu asigură trasabilitatea, asumarea și verificarea măsurilor, generând astfel o percepție de intervenție minimală și insuficientă. Absența unor rapoarte, planuri sau decizii scrise subminează capacitatea instituției de a demonstra un management responsabil și eficace al cazului.

Confidențialitatea și consecințele divulgării informațiilor sensibile

Familia a solicitat în mod expres și repetat respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscurilor psihologice ale dezvăluirii datelor sensibile în mediul școlar. Documentele analizate nu indică răspunsuri oficiale în acest sens, iar conform unor relatări, aceste informații au fost făcute cunoscute în cercul clasei.

Astfel, copilul ar fi fost interpelat public de către cadrul didactic cu întrebări referitoare la sesizările transmise conducerii, ceea ce a generat presiune psihologică suplimentară și expunere nedorită. Specialiștii consultanți consideră că această situație poate constitui o formă de presiune instituțională și un indicator al unei gestionări neadecvate a protecției datelor sensibile în mediul educațional.

Răspunsul întârziat al fondatoarei și declanșarea intervenției juridice

Potrivit documentelor și declarațiilor familiei, reacția directă a fondatoarei Fabiola Hosu a survenit abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în contextul implicării unei echipe juridice și transmiterea unor notificări formale cu caracter legal. Această succesiune temporală relevă faptul că demersurile inițiale, strict educaționale și umane, nu au generat o reacție instituțională semnificativă până la escaladarea situației într-un cadru juridic.

Acest aspect ridică întrebări privind criteriile care declanșează intervenția și prioritățile instituției în protecția elevilor. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial de la conducerea Questfield Pipera, însă până la momentul publicării nu a fost primit un răspuns scris care să clarifice aceste elemente.

Rolul cadrelor didactice și managementul instituțional al situației

Cadrele didactice reprezintă martorii direcți ai dinamicilor din clasă și au responsabilitatea intervenției imediate în fața comportamentelor agresive. Din relatările familiei și analiza documentelor rezultă că manifestările de bullying au continuat în prezența acestora, fără ca intervențiile să fie suficiente pentru a opri fenomenul.

Lipsa deciziilor scrise, a raportărilor interne și a planurilor de monitorizare sugerează o abordare informală și necoordonată a situației. Această gestionare a fost percepută ca o normalizare a bullyingului, permițând perpetuarea lui în absența unor consecințe clare pentru cei implicați.

• Absenta documentației formale privind intervențiile
• Predominanța răspunsurilor verbale și informale
• Relativizarea sesizărilor ca „probleme de adaptare” sau „dinamici de grup”
• Lipsa unor sancțiuni sau măsuri concrete aplicate
• Transferul responsabilității către familie

Concluzii privind responsabilitatea instituțională și aspectele nerezolvate

Analiza cazului de la Școala Questfield Pipera evidențiază o serie de probleme majore legate de modul în care instituția a gestionat sesizările privind bullyingul repetat și stigmatizarea medicală. Lipsa unor măsuri formale, a răspunsurilor scrise și a unei documentații riguroase a condus, potrivit relatărilor familiei, la escaladarea fenomenului și la crearea unui climat educațional nesigur.

De asemenea, întârzierea reacției instituționale până la momentul implicării unui cadru juridic ridică întrebări privind prioritățile și capacitatea de protecție a școlii. Poziționarea verbală atribuită fondatoarei, care ar fi sugerat familiei să părăsească instituția în lipsa satisfacției față de situație, accentuează percepția unei culturi organizaționale orientate spre evitarea rezolvării problemelor.

În final, cazul semnalat ridică întrebări fundamentale despre mecanismele reale de protecție implementate de Școala Questfield Pipera și despre modul în care acestea sunt puse în practică atunci când este vorba despre siguranța emoțională a elevilor. Absența transparenței și a intervențiilor documentate subminează încrederea în capacitatea instituției de a asigura un mediu educațional sigur și respectuos.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro